JURNAL ISLANDEZ (5) VULCANUL LAKI

Parcul Naţional Vatnajökulsþjóđgarđur ocupă mai bine de o treime din suprafaţa Islandei. Primul loc important în care am ajuns a fost ţinutul Lakagígar; pentru străini, pe scurt, Laki. Este o zonă cu vulcani activi. Laki a produs în 1783 cea mai mare erupţie de până acum, cu cea mai mare cantitate de lavă. Atunci a dispărut o cincime din populaţia Islandei şi aşa puţină. Gazele toxice care au însoţit erupţia au avut un efect teribil asupra a tot ceea ce era viaţă în Islanda, au dispărut o mulţime de specii din floră şi faună. Poate vă dezamăgesc, dar vulcanul care a erupt în Islanda în urmă cu câţiva ani şi pentru care a făcut conferinţă de presă Emil Boc, nu este cel mai mare şi nici cel mai de temut pentru islandezi.

Drumul spre Laki porneşte din drumul 1, un drum principal pe care l-am mai pomenit, cel mai important, asfaltat, cu o bandă pe sens, care înconjoară Islanda. Sunt de parcurs 50 de km. de off-road. Cine n-are maşină adaptată, obligatoriu 4x4, are puţine şanse să ajungă la Laki. Sunt de trecut mai multe ape din care unele destul de adânci. Într-una din nopţile în care am fost să fotografiem în zona Laki, am ajutat un cuplu de tineri căsătoriţi – el, american, ea, nemţoaică – să zicem John şi Angela, să iasă din apă cu un Ford care nu era tocmai micuţ, doar că John a nimerit pe unde era apa mai mare. Norocul lor că au apărut rumânii bine echipaţi şi i-au scos, astfel şi-au continuat fericiţi luna de miere.

Operaţiune de salvare în drum spre Laki

Parcurgerea celor 50 de km. duce într-un decor de-a dreptul şocant. Sentimentul pe care l-am avut de fiecare dată când am ajuns în zonă era că erupţia a avut loc ieri. Munţi întregi de lavă sunt acoperiţi de covoare nesfârşite de muşchi, probabil singura plantă adaptată locului. Drumul a fost croit prin cenuşă pe zeci de km. Este un du-te-vino continuu. Pentru localnici, vizitarea zonelor vulcanilor este o afacere înfloritoare. Mulţi au maşini puternice, americane, de cele mai multe ori modificate, adaptate, cu roţi imense, înalte, astfel încât să facă faţă drumului. Un tur al vulcanilor costă între 230 şi 330 de dolari şi durează între 8 şi 12 ore. Practic, turiştii ajung în zonele vulcanilor, au anumite poteci pe care au voie să păşească, fac fotografii, admiră peisajul câteva minute, se urcă în maşină şi pleacă.

Pe drum încape o maşină jumătate. Şoferii nu au voie să iasă de pe şosea decât jumătate din lăţimea maşinii astfel încât să-i facă loc celui care circulă din sens opus. Să ieşi de pe şosea, să alergi cu maşina, atv-ul sau motocicleta şi să laşi urme pe munţii de cenuşă sau pe muşchi este de-a dreptul imposibil. Iar dacă o faci cu siguranţă plăteşti o amendă uriaşă care nu merită distracţia. Tot parcul este păzit de “ranger”-i care apar ca din pământ când nu te-aştepţi. Într-o după-amiază am ieşit de pe drum vreo cinci metri pe o stâncă, să facem o fotografie. Probabil am călcat jumătate de metru de muşchi. N-a trecut mult şi au aparut doi rangeri, un bărbat şi o femeie. Ne-a vorbit bărbatul, extrem de politicos dar ferm, ne-a explicat că am încălcat legea. Pentru că am ieşit doar câţiva metri nu ne-a amendat, ne-a spus să întrerupem ce facem, să reintrăm pe drum şi ne-a dat un pliant tipărit în patru limbi în care ni se spunea că nu avem voie să facem off-road ilegal. Ne-a fotografiat şi ne-a cerut să reparăm urmele lăsate de roţile maşinii. 

Am ieşit cu maşina de pe drum vreo 5 m.    Ranger-ii au apărut instant.                Ne-au supravegheat până am plecat

Un ranger ne-a supravegheat de la vreo 30 de metri până am reparat urmele şi am plecat. Ne-a fost clar că nu era de glumă iar la următoarea abatere amenda era uriaşă şi nici nu ştim dacă nu erau şi alte consecinţe.

Întâmplarea asta mi-a amintit cum în urmă cu câţiva ani am fost în campingul de la Cisnădioara. Acolo erau vreo 20 de motociclişti din Cehia şi Polonia veniţi special să facă off-road prin munţii României. Nimeni, în România n-are nicio treabă cu pasionaţii de brazde lăsate oriunde au chef. Aşa ceva în Islanda e de neconceput. În România e de neconceput să nu-şi poată bate joc de munţi, de natură, cine vrea şi cine nu vrea.

Mai multe informaţii statistice şi de almanah despre Laki găsiţi pe net. M-am gândit că mai bine vă las cu imaginile pe care le-am reţinut în diverse ore din zi şi din noapte. Măcar o dată-n viaţă, asemenea locuri merită văzute.

 

PS – Am rămas dator din episodul trecut: după un vânt năprasnic de am crezut că ne va răsturna rulota, cortul a fost făcut praf. Islanda e mereu surprinzătoare când vine vorba de vreme. Azi poate să fie soare, frumos, 15 grade (maximum, aici), iar în următoarele zile vânt de 100 de km/h, ploaie ore-ntregi, furtună… de nu mai recunoşti unde eşti. Aceste schimbări neaşteptate fac din Islanda paradisul fotografilor pentru că, probabil, nicăieri pe Pământ lumina nu e mai specială decât aici.