"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

miercuri, 18 iulie 2012

DE CE SE PIŞĂ PE NOI cu un P.S. despre RealitateaTV

Se pişă pe noi pentru că, de fapt, votul nostru nu contează. La parlamentare, nu contează ce votăm. 
Te votez pe tine, PSD-ist-ul Popescu, să mă reprezinţi. Sunt în colegiul 74 din judeţul X şi dintre toţi candidaţii, pe tine te-am ales, Popescu. Dar nu doar pe tine ci o întreagă listă, ba, mai mult, unii pot ieşi parlamentari cu doar câteva voturi (minorităţi) în vreme ce altora le sunt necesare mult mai multe voturi. Legea e strâmbă.
Mă rog. S-a votat. Tu, Popescu, ajungi parlamentar PSD, mă reprezinţi pentru că în colegiul meu ai câştigat (poate după redistribuire, în fapt, poate altul a câştigat dar nu contează, algoritmul te-a desemnat pe tine - altă stâmbătate).
La final, Parlamentul are o majoritate formată din partidul X, că aşa iese numărătorea. De căcat.

După o vreme, o parte dintre parlamentarii de la X trec la Y, că aşa vor ei, fără vreo altă consultare electorală, iar de aici reiese că majoritatea e alta. Pe bani, posturi, promisiuni, contracte cu statul sau cine ştie mai ce, majoritatea se schimbă. E dincolo. Apoi, ei votează să schimbe tot, şefi de camere parlamentare, Avocatul Poporului, preşedinte, şefi la Justiţie şi tot restul. Fără alegeri, ci doar pe baza majorităţii nou create după şpăguiri, şantaje, promisiuni. E, cum se spune, problema migraţiei politice. Nodul gordian. O furăciune faţă de care, ca oile, noi, poporul, nu reacţionăm. Iar pentru ei, politicienii, plouă.

Atunci, de ce spanacul meu mă mai chemaţi la vot şi de ce mai cheltuim milioane de euroi/lei pentru un simulacru de alegeri?

De aici porneşte răul. Aici, politicienii = hoţi cu acte în regulă, legali - hoţi de voturi şi de bani publici - voi, politicienii, de fapt, vă pişaţi pe votul meu.

Azi, acum, sitaţia este:
- de o parte un preşedinte suspendat, un golan, marinar agramat şi machitor, pe care l-am votat pentru încă cinci ani;
- de cealaltă parte, nişte hămesiţi, care vor puterea, vor tot, banii ţării, instituţiile, vor să controleze şi să prefacă ţara după chipul şi asemănarea lor.

Dacă LEGEA spune un preşedinte la 5 ani, eu, unul, aşa vreau să fie. Am votat un chior, golan, pilagiu, afemeiat? Atunci ăsta e, ne asumăm, ca popor, dacă nu avem cap măcar demnitate să avem, mergem cu el până la capăt - dacă nu încalcă, într-adevăr, legile, dacă nu se dovedeşte a fi trădător, să-şi termine mandatul (Băsescu are multe defecte, dar e patriot, atât cât înţelege el, patriotismul). La următoarele alegeri vom fi mai atenţi, aşa ne maturizăm, aşa învăţăm democraţia. Ponta şi Antonescu nu m-au convins că Băsescu a încălcat legile. Da, a fost arogant. Şi ei sunt aroganţi. Da, e incult. Nici ei nu m-au dat pe spate. Dar nu s-a pretins "doctor." Da, Băsescu e mitocan, a dansat cu ţigăncile la crâşmă şi s-a pronunţat "ghici, ghicitoarea mea?" faţă de Raed. Dar astea nu sunt încălcări ale vreunei legi ci măgării. Mergeţi într-o poieniţă după o duminică de vară, unde românii au făcut grătare, şi veţi vedea gunoaie. Ăsta e Băsescu. Mergeţi pe o plajă seara şi-l veţi vedea pe Băsescu. Mergeţi la ţăranii care au wc într-o groapă în pământ , în fundul curţii, şi-l găsiţi pe Băsescu. Mergeţi la şmecheraşii de pe Dorobanţi, la terase, acolo e Băsescu. Băsescu e poporul român, în majoritatea sa. Îmi pare rău pentru cei subţiri şi ofensaţi, dar asta e România, ăsta e poporul. Recunosc, nu-mi convine. Nu arunc gunoaie la întâmplare dar dacă nu am încotro, mă cac în wc-ul din fundul curţii, nu pe mine. Recunosc.


Ponta şi Antonescu, vă rog, nu vă daţi lebădă/lebede în chiuvetă. Aveţi în spate cohorte de înfometaţi, de la Hrebenciuc la Mitrea, care nu vor altceva decât ceea ce şi-au dorit clienţii lui Băsescu: munca poporului ăstuia, să vă pişaţi pe noi la vot şi să vi se rupă de România.

Soluţie (am mai spus-o): împărţirea puterii, unii, Cotroceni, ăilalţi, Victoria. Să reprezentaţi fiecare câte o tabără de securişti, tabără care vrea să ia gâţii celeilalte. E singura şansă ca noi, poporul, ăştia pe votul cărora vă pişaţi, să mai avem parte de ceva, cât de cât, din munca noastră cinstită, nişte firimituri, acolo.

Victor, dragă, ma las-o-n căcat pe-aia cu "aveam 17 ani la Revoluţie". Eu aveam 23 şi, ca boul, mi-am pus viaţa faţă în faţă cu moartea, ca tu să vii acum să-mi spui că vrei să-l răzbuni pe Năstase (e evident!) şi că trăieşti din leafa de prim-ministru. Mai dăte-n căcat de-aici, că mă plictiseşti! Pentru generaţia celor trecuţi de 40 de ani, dacă vrei să te credem, măcar schimbă discursul ! Eşti penibil, Victoraş!


Cum am mai spus: hai să-şi ia gâţii, golanul de Băsescu la Cotroceni şi ăilalţi, securiştii tineri, la Victoria. Crin e halit. Restul, să se pândească reciproc. E cel mai bine. Aşa că, fie nu mergeţi la Referendum să iasă Băsescu, fie mergeţi masiv şi votaţi împotriva demisiei.


O întrebare: dacă Crin şi Victor nu vor caşcavalul, de ce, dacă ar câştiga Băsescu, unul se retrage din politică iar celălalt îşi dă demisia din funcţia de prim-ministru? Dacă sunt bărbaţi şi le pasă de ţară, de ce nu se luptă mai departe cu balaurul? Adică ne şantajează, pe noi, poporul, ăştia de lăsăm gunoaie în poieniţă şi ne căcăm în fundul curţii, dacă pică Băsescu, suntem eroi, dacă nu, plecăm acasă? 


Ei bine, aş vrea să rămână Victor şi Traian. Crin e ca un penis incapabil de erecţie.


P.S.
Mulţi colegi de la Realitatea m-au întrebat zilele astea "Ce părere ai? În toamnă spuneai să nu mergem la Ghiţă; acum nu ne primim salariul; ce zici de asta? unde e Elan al tău?" Elan, pune-te în locul meu, te rog! Ştiu că pe Enache nu-l afectează.
Iniţial, m-am gândit să le dau telefonul lui Elan şi al lui Enache, să îi sune personal, să îi întrebe ce şi cum. Sau măcar să le dea sms-uri. N-am făcut-o.


Apoi, Enache s-a aşezat pe-un scaun în mijlocul unei şedinţe în care ne-a spus că el pleacă în vacanţă (nu a spus destinaţia), că miercuri sau luni ne vom lua salariile. Eu aştept, sâmbătă vreau să mă cunun la biserică, cu Dumitriţa, şi nu am bani să-mi cinstesc invitaţii. Alţii, nu au bani să-şi plătească chiria sau creditul. Ştiu că sună de stânga dar aşa e, asta e realitatea; unii se bazează pe salariu.


Adevărul e că sunt profund dezamăgit de punctul în care a ajuns RealitateaTV. Nu cred că s-a eficientizat prea mult de când cu insolvenţa. Dimpotrivă. Aşa cred eu. Să-mi demostreze Enache că greşesc. Elan spunea la Doina " doi ani vă plătesc salariile". Nu e treaba noastră că a apărut Guşă, Ioana Vîntu sau altcineva. A mai spus Elan "într-o lună facem regia" şi am stat în cort până în urmă cu o lună. Adică mai bine de opt luni. În tot acest timp nu i-am văzut prin cort, nici pe Enache, nici pe Elan. Doar Sergiu ne-a pus aeroteme astă iarnă şi apoi a plecat în Noua Zeelandă unde era mai cald.
Da, dragi colegi, sunt dezamăgit. Dar chiar şi aşa, nu aş fi de acord cu o furăciune, nu aş merge cu un hoţ. Dacă vouă vă pare rău că nu aţi mers cu un hoţ, cu Ghiţă, aici, ne despărţim. Nu aveam cum să prevăd că va apărea Guşă, fata lui Vîntu, băiatul lui Vîntu şi alţii. Habar n-am care sunt jocurile din spate, după cum nici voi nu ştiţi, nici eu nu ştiu. Ce ştiu e că la fix trebuie să fiu în regie, să spun "generic" şi să-mi fac treaba cât mai bine cu putinţă. Împreună cu voi. Şi când spun asta nu mă cred Mesia, cum, de pe margine, s-a chiţibuşat.


Îi rog pe toţi colegii să mă ierte dacă cineva a decis să nu meargă la Ghiţă şi să vină la Realitatea din cauza mea. Consider că am de-a face cu oameni maturi, resposabili. Dacă nu voi fi concediat, după concediu, voi decide pe ce drum merg. Pentru cineva care nu şi-a dat opt ani din viaţă la televiziunea asta, şi e mai cinic decât boul de mine, poate, decizia e mai simplă; tragem cât putem şi când nu mai putem, treaba lor! Pentru mine, nu. Îmi pare rău că a plecat Coman şi nu mi-a spus "la revedere", ba, ne-a anunţat plecarea printr-un mail (Coman=directorul editorial care s-a luptat ca mulţi din redacţie să nu meargă la Ghiţă, în octombrie, şi care a demisionat zilele trecute). Îmi pare rău şi de noile decizii manageriale, ale lui Enache; televiziunea e în primul rând echipă, sinergie, empatie, comunicare (ei, aş!), şi apoi exprimarea răutăţii, simpatiilor/antipatiilor şi a milităriei forţate, a comandantului de detaşament care notează în pauză elevii indisciplinaţi pentru a-i turna la dirigintă. Televizunea nu este un pluton comunist, presupune creaţie, imaginaţie, oameni liberi la cap şi la spirit. De-aia, important e dacă şef e un om cu (tele) viziune sau un comandat de detşament. M-aş bucura ca Sorin Enache să înţeleagă treaba asta. Dar deciziile managerului, sunt ale lui.Succesuri şi sânge pe pereţi!!

Elan, nu vreau altceva decât să fiu normal.

P.S. 2 - Orice legătură între luptele politicienilor şi evenimentele de la RealitateaTV este absolut întâmplătoare.

0 comentarii:

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog