"Nu mor caii când vor câinii..." aşa zicea Bunicu' lu' Rici

duminică, 23 octombrie 2011

REALITATEA TV A FOST RECUPERATĂ! (CU VIDEO!!! momentul T0)

De astăzi, 23 octombrie ora 18, RealitateaTV a fost recuperată de la cei care au încercat să o fure. Câţiva nebuni au muncit vreo trei săptămâni să facă funcţională o televiziune legată pur şi simplu cu sârme în câteva maşini, într-un cort. Birouri recondiţionate şi laptop-uri aşezate pe ele, un decor făcut pe repede înainte... cadrul prezentatorilor de ştiri şi al talk-show-urilor. O demenţă! În urmă cu aproape opt ani făceam un live din cartierul Zăbrăuţi, cu Zărescu, cu o cotigă. Acum am trăit ceva fără precedent pentru televiziunea din România, ceva fără precedent în istoria televiziunii! Sunt fericit că împreună cu cei mai mulţi dintre cei alături de care lucrez de aproape opt ani, unii dintre ei foşti colegi de 12-13 ani din ProTV, am reuşit să readucem emisia RealităţiiTV acolo unde îi este locul. 

Sunt fericit că ni s-au alăturat cei mai buni colegi, dintre cei veniţi la RealitateaTV în anii din urmă. Sunt fericit că am reuşit imposibilul, că am câştigat un război absurd care părea că nu se mai termină. Simt că fac parte dintr-o echipă de prieteni. A câştigat echipa! În această operaţiune de comando, de recuperare a televiziunii sechestrate, nu era posibil să câştigăm decât cu echipa. Nu mai suntem o echipă de colegi ci una de prieteni. Ne ştim toate hainele din garderoba personală, ne ştim necazurile, bucuriile, care ce are pe acasă... În urmă cu opt ani am mutat RealitateaTV de la Republica la Casa Presei. A durat două săptămâni în condiţii de normalitate. Acum, în condiţii de război de uzură, frumoşii nebuni, prietenii mei, am reuşit imposibilul mai ales în ultimele zile...

Sunt fericit că sunt parte din această experienţă extraordinară, unică şi – sper – irepetabilă. Încet-încet vom reveni la normalitate. Încet-încet RealitateaTV va reveni, sper, la statement-ul care a făcut din televiziunea asta o adevărată televiziune de ştiri. Sper să ne diferenţiem tot mai mult şi mai repede cât mai clar de OTV-ul faţă de care ne-am apropiat, editorial, în ultima vreme, prin voinţa piraţilor. Sper ca RealitateaTV să redevină ce a fost pentru români, o adevărată televiziune de ştiri preocupată de adevăratele probleme ale ţării.

Acesta este ultimul mesaj din seria celor dedicate războiului pentru RealitateaTV. A fost când dramatic, când comic, cu adrenalină, nervi, gafe şi momente de bucurie. Ca în orice poveste excepţională pe care o trăieşti o dată în viaţă sau deloc.


RealitateaTV e aici. Nu mor caii când vor câinii!

joi, 20 octombrie 2011

LUPTA PENTRU REALITATEA TV - JURNAL DE FRONT

Alaltăieri seara, 17 oct. a.c., la Willbrook au venit mai mulţi operatori de teren de la Ştiri (dacă nu chiar toţi), destul de furioşi şi hotărâţi. Nu-şi primiseră salariile, ziceau. Dan Dascălu era foarte supărat că i-au crescut ratele la credite şi salariul nu, că rămâne cu puţini bani. George Târziu aştepta o ofertă de la Enache. N-a primit. În principiu, colegii operatori aveau dreptate doar că cel care nu i-a plătit cu bună ştiinţă era piratul Sebi iar ei acum erau pe celălalt teritoriu.
Tot alaltăieri seara, mai exact la ora 19.07, piratul Cătălin Popa (laureat al premiului de televiziune "dacă te prind pe stradă, te bat") le-a trimis colegilor mei de la RealitateaTV care mai lucrează în Casa Presei şi foştilor colegi (care acum lucrează la televiziunea-pirat RTV) încă un e-mail manipulator. La ora la care operatorii au ajuns la Willbrook (pe la 21) nu ştiam de mesajul laureatului Cătălin Popa. Ulterior, când am verificat e-mail-ul, am înţeles mârşăvia laureatului. Colegii mei erau îndreptăţiţi, doar pe baza celor scrise de laureatul Cătălin Popa, să fie supăraţi;  nu-şi primiseră salariul. Doar că Popa i-a folosit ca masă de manevră, precum Iliescu minerii. Doar că operatorii nu s-au lăsat păcăliţi şi nu l-au linşat pe Sorin Enache precum minerii pe Marian Munteanu.
Altădată, premiantul nostru a afirmat că îmi public compunerile pe blog şi că scot bani din asta. Minţea, la fel, cu bună ştiinţă şi neruşinare de premiant premiat de Chelemen sub privirile piratului Sebi, în adoraţia pirateriţelor Letiţia Zaharia, Simona Gheorghe, Roxana Niculescu, Mirela Voicu, Marilena Nedelcu şi restul redactoriţelor şefe adjuncte unse la grămadă în orgoliul lor adânc profesional. 
Voi face, mai jos, analiză pe textul piratului Popa. Voi analiza talentul său literar şi vom vedea în ce hal îşi bate joc de colegii săi. 

Laureatul premiului DACĂ TE PRIND PE STRADĂ, TE BAT!

 Salut,

 Va scriu pentru a lamuri putin nebunia legata de salariile pe 
 septembrie. Dupa cum ati citit intr-un mail recent, dl elan 
 schwartzenberg a garantat personal ca toti angajatii isi vor primi 
 salariile la 15 ale lunii. Deloc surprinzator, acest fapt nu s-a 
 intamplat, pentru ca toti cei care au demisionat de la realitatea media 
 in ultimele zile au fost sariti de la plata, desi ei au muncit integral 
 in luna septembrie. este vorba de sute de colegi care au primit banii pe 
 septembrie in doua transe, vineri si astazi, de la RTV Satellite.
Numai lămuriri folositoare! Doar că Elan - un slab comunicator - nu a precizat că îi plăteşte doar pe angajaţii săi. Nu vedea un motiv din care să-i plătească şi pe cei ai lui Ghiţă aşa că la ei nu s-a referit. Mai cu seamă că banii din publicitatea de pe luna septembrie i-a încasat piratul Sebi. Ce plată aşteaptă Popa?

In tot acest timp, stiu ca foarte multi dintre cei care au demisionat 
au fost sunati, convocati la discutii, amenintati cu mailuri si hartii 
pentru a-si retrage demisiile. Este o decizie personala pe care va rog 
sa o analizati cu toata seriozitatea.
Nu numai că NIMENI de la Realitatea Media nu a făcut acest lucru dar dimpotrivă, această ocazie unică oferită de piratul Ghiţă este folosită de Realitatea Media ca oamenii slabi profesional să rămână la RTV. Oamenilor cu adevărat buni nu li s-a oferit mită, nici promisiuni deşarte ci un serviciu la o televiziune care există faţă de un serviciu la o televiziune pirat care nu există dar care vrea să fure identitatea RealitateaTV.
Evanghelistul Cristi Marin care propovăduieşte Evanghelia de la Willbrook cum a spus piratul premiant Cătălin Popa, Cristică, deci, nu a vorbit cu oamenii fără discernământ. Pe unii i-a ocolit, ce-i al RTV e pus deoparte. Acum, hai să ni-l imaginăm pe Cristi Marin făcând presiuni. Dar pe Letiţia Zaharia?
Dupa cum se vede, realitatea media nu are nici pe departe bani pentru 
a plati toti cei 600 de oameni care lucreaza si sustin programele postului. 
situatia companiei nu poate permite nici sustinerea operatiunilor 
curente de productie, fara a mai vorbi de plata datoriilor.
Datoriile au fost făcute pe vremea când piratul Popa era director (acum e doar propagandist). Adevărat, şi Enache era director pe atunci. Dar invocarea acestui motiv este o jegoşenie în plus din partea piratului Popa. El, sărăcuţul, a aflat de curând că Realitatea Media are datorii şi ne spune şi nouă... până acum n-a ştiut. Câtă ipocrizie!

Mai mult, orice planuri legate de viitor (indexari de salarii,
achizitia de echipamente noi) sunt imposibile.

Salariile de la Realitatea Media sunt garantate de Elan, tot pe vorbe. Cum altfel? Dar măcar la el este emisia, aparatura, la RTV nu e nimic. Alte garanţii? Da, apariţia celui de-Al Treilea Război Mondial peste trei ani e o garanţie? Aduce rating. Nu, nici Mafalda nu ştie asta dar ştie laureatul Popa ce şi cum va fi. 
Am aflat din acest pasaj al misivei piratului şi ce bani nu are Realitatea Media. Dar ce bani are RTV, ştim? Are mulţi bani sub formă de promisiuni. Îmi pare rău că pe Enache l-a durut gura ca pe lângă cei 25% ai lui Sebi, să mai fi pus şi el 25%. Ieşeau 50%, deci. Ca Băsescu înainte de alegeri când le majora salariile profesorilor şi medicilor cu.... cât voiau ei! Popa, tu salariile cui le-ai mărit ca Băsescu la televizor?


Dar mai bine sa lasam faptele sa se intample, cu siguranta ca vor vorbi mai convingator decit mailurile mele, ale dlui sebastian ghita sau ale dlui elan schwartzenberg.

 Multumesc,

 Catalin



Caşca-malaşca Cătălin Popa! ar zice colegii de la Publika (să te interesezi ce înseamnă).

Finalul apoteotic i-a băgat în aceeaşi oală pe Sebi şi Elan. Doar el, reporterul frenetic Popa a rămas imparţial. Sebi şi Elan vor da mesaje convingătoare iar viaţa, destinul, soarta va arăta că el a avut dreptate, faptele se întâmplă şi lui i se confirmă prezicerile. Nostradamus de Prahova, nu alta!


După vreo 24 de ore de la mesajul piratului laureat, a venit răspunsul la aceeaşi crâşmă Doina, unde Elan a vorbit cu o altă parte a angajaţilor, mai cu seamă cu cei de la Ştiri. La intrarea în restaurant, în stradă, erau parcate două dube cu jandarmi. Nu ştiam dacă au venit să ne apere de piraţi sau, dimpotrivă, sunt în slujba piraţilor şi urmează să ne ridice pe toţi odată. Erau veniţi să-i apere pe nişte unii care mâncau la mese mari, rotunde. Într-un salon de la etaj, chelnerii au pus paravane asemănătoare celor folosite la începutul secolului trecut în filmele mute când femeile îşi scoteau ciorapii… şi împărţirea astfel făcută, înghesuiţi la mese puse într-un oarecare careu, mi-am revăzut colegii de la Ştiri extrem de interesaţi de discursul lui Elan. Partea proastă a fost că Elan nu a avut microfon şi ăia de dincolo de paravan care haleau fripturi şi toate cele, nu păstrau liniştea că nu-i interesa soarta Realităţii aşa că Elan nu se auzea prea bine. Ideea a fost că nu a promis nicio mărire de salariu. Nu a promis nici că îi ia gâţii lui Ghiţă. Mi-a plăcut la nebunie când a spus “Nu pot să pierd, nu-mi permite religia”. A încercat să explice cum e cu insolvenţa, adică un fel de amânare a datoriilor care să permită redresarea financiară şi plata inclusiv a datoriilor într-un timp de… X ani… cum că nu vrea să se amestece în politica editorială (asta a mai spus şi la întâlnirea trecută) şi că treaba lui e să facă o afacere din care vrea să câştige.
De data asta mie nu-mi era foame. M-am dus mâncat. Elan mi-a oferit un sandwich. Nu m-a încântat. Am băut o cafeluţă şi două ceşti de vin fiert. Bun. Apoi m-am urcat la volan.

vineri, 14 octombrie 2011

M-AM ÎNTÂLNIT CU DOMNUL ELAN LA CRÂŞMĂ

"Ylan se scrie cu E" mi-a spus domnul Elan Schwartzenberg ieri, la Restaurantul Doina din Bucureşti, de faţă cu vreo 50 de colegi de la RTV, Realitatea Media şi RTV-Realitatea Media (a+b). Îmi însuşesc observaţia, de acum încolo nu-l mai scriu pe domnul Elan cu Y. De vină este buna mea prietenă Sarah care, deşi aflată în altă ţară, când am întrebat-o dacă îl cunoaşte pe domnul Elan, m-a corectat... "Ylan"! Nu-l cunoaşte. Sigur, Sarah a crezut că acest nume comun în alte locuri (ca Gabriel la noi) eu îl scriu greşit şi m-a corectat. Dar dacă domnul Elan mi-a spus că e cu E, nu-l mai scriu cu Y, chiar dacă Sarah m-ar mai corecta o dată.

A fost prima întâlnire pe care am avut-o cu domnul Elan Schwartzenberg şi astfel, la fel ca toţi cei de faţă, am văzut că e real, cât se paote de viu. Unii, văzându-l timp îndelungat doar în fotografii, poate credeau că e făcut în Photoshop. Alţii, văzându-l la televizor poate au crezut că era făcut în Final Cut sau cine ştie ce soft special de grafică de televiziune. Nu. L-am văzut în carne şi oase şi, mai important, l-am auzit.

13 oct. 2011, Restaurantul Doina, Bucureşti. Pentru a proteja persoanele participante, atât din faţă cât şi din spate, le-am acoperit figurile. Pe a lui Elan, nu! Astfel, analiştii RTV nu pot afla cine a participat şi cine nu la întâlnirea cu Elan (în afară de mine, Sorin Enache, Sabina Antoniu, Cristi Marin, Sorin Mihai, Lucian Doroftei, ş.a. - să-mi spuneţi care vreţi să vă dau numele în clar să afle Ghiţă şi de la noi, nu doar de la telefon)

Spuneam într-un alt articol că domnul Elan vine dintr-o altă cultură şi cine se aşteaptă să vadă sânge pe pereţi din conflictul Ghiţă-Schwartzenberg n-are decât să aştepte, nu va fi aşa. Şi nu e. Am insistat în ultimele zile, în calitatea mea de angajat la Realitatea Media, am insistat pe lângă apropiaţii d-lui Elan, ca întâlnirile cu angajaţii Realitatea Media, RTV şi a+b să aibă loc într-o formă oarecare. Concluzia a fost că întâlnirea nu poate să aibă loc în hala Realitatea TV de la Realitatea Media prin închirierea spaţiului de către Asesoft pentru că domnii Ghiţă, Popa, Iacobescu, Chelemen, doamnele comisar Zaharia şi Gheorghe vor chiţibuşa astfel încât întâlnirea nu se va desfăşuta normal. Am avut gura aurită, asta s-a întâmplat a doua zi după ce am spus că în hală nu se poate... când doamna Irina Chirică a ajuns în hală şi i-a dat o anume dispoziţie unui angajat... cei sus-numiţi au chiţibuşat hi! hi! nu te ascultă nimeni! hi! doar pe noi ne ascultă! Mă rog, finalul a fost cel normal, nu cel chiţibuşat. Să revenim la domnul Elan. Nu am propus o locaţie anume pentru întâlnirea domnului Elan cu angajaţii săi (deci şi cu mine). Dacă era după mine mergeam la Cocoşatu', comandam mici şi bere şi chemam şi doi-trei lăutari. La Doina nu a fost decât cafea, suc, apă, n-a cântat nimeni şi mi-era foame că nu mâncasem de dimineaţă. Am băut o cafea şi un suc de piersici. Domnul Elan a dat băuturile pe gratis, fără alcool şi n-a dat nimic de mâncare. E drept, nici eu nu i-am spus că mi-era foame. Cum spuneam, n-a cântat nimeni, nici la difuzoare, nici live la ţambal. Domnul Elan a vorbit cam 50% din timp, un coleg care nu ştie nici el la ce firmă e, cam 49% din timp şi restul de 1% a fost împărţit de ceilalţi (eu am vorbit 0,007% iar Sorin Enache 0,003%, restul doar au murmurat a aprobare sau dezaprobare până la 1%). E drept, nu am ajuns chiar de la începutul întâlnirii, iar înaintea acestei întâlniri domnul Elan a avut o întâlnire cu colegii de la site pe care i-a convins (nu ştiu dacă cu voia sau fără voia sa) să demisioneze de la realitatea.net aproape toţi, adică să rămână la Ghiţă piratul; a rămas la realitatea.net Costi Rogozanu (întotdeauna mi-a părut că este un om cu mintea la el) şi alţi doi sau trei colegi ale căror nume, îmi cer scuze, nu le-am reţinut (din ce am aflat ulterior).

Domnul Elan a cerut să-i spunem pe nume, fără plural de politeţe. Mă voi conforma şi în această privinţă.

Nu ştiu ce s-au bucurat să afle colegii mei de la Elan. Eu m-am bucurat să aflu cum Elan l-a cunoscut pe domnul Vîntu (care niciodată nu a cerut renunţarea la pluralul de politeţe, îi spun mai departe "domnul"). Nu am înregistrat vorbele lui Elan (rog un coleg dintre cei care au făcut o înregistrare mai bună să-mi trimită şi mie pe mail). Până mă ajută cineva de la RTV cu o înregistrare, îl citez pe Elan, aproximativ: "Eram la Iaşi acum vreo 10 ani şi într-o seară, la o ieşire dintr-un bar, eram cu un prieten, am avut o altercaţie cu unii, i-am dat unuia un cap în gură. A doua zi m-a sunat cineva la telefon "Sunt Sorin Ovidiu Vântu". Ha! Credeam că e o glumă, cum să mă sune pe mine Vîntu... "Domnule, aseară te-ai atins de ceva ce este al meu" şi i-am răspuns "Domnule, să-ţi ţii dulăii acasă" şi aşa ne-am cunoscut." "Sorin, I Think this is the beginning of a beautiful friendship." l-aş completa pe Elan printr-o parafrază...

A mai spus Elan şi lucruri mai puţin importante...

De exemplu... un coleg l-a întrebat "Ghiţă a spus că ne dă 25% în plus la salariu. Tu, ca să rămânem la tine, cât ne dai?" Un cuvânt anume mi s-a oprit în gât, nu eu trebuia să-i răspund colegului ce-i dau... Elan a fost elegant, de data asta (nu ca atunci când l-a cunoscut pe domnul Vântu) şi a început să explice că împreună cu Sorin Enache a calculat un buget de salarii pentru următorii doi ani. Nu micşorează bugetul dar cu ajutorul lui Ghiţă piratul (nu i-a zis aşa, eu îi zic) salariaţii Realitatea Media vor fi mai puţini. El, Elan, nu micşorează bugetul aşa că banii demisionarilor se împart la cei rămaşi. Eh, mai face şi Ghiţă piratul lucurui bune.

A mai vorbit Elan despre politica editorială. A spus că el nu se pricepe la televiziune, nu vrea să se bage, e medic de meserie şi nu vede cum să le ceară el oamenilor de televiziune să facă una sau alta. Are încredere în Sorin Enache şi în profesioniştii de la Realitatea, el se va uita doar pe cifrele financiare. Am mai auzit ceva asemănător de la cineva care avea un Audi. Vreau să repet până devin plictisitor: puterea unei televiziuni stă fie în echidistanţă reală (cum a fost RealitateaTV până la intersecţia cu Audi-ul domnului Vîntu) fie, într-o măsură mai mică, o televiziune de ştiri este puternică dacă are un partizanat şi recunoaşte asta deschis, nu spune că n-a mâncat usturoi dar gura-i pute de la o poştă... Poate Elan reţine acest pasaj în care cred că sunt şi eu odată deştept şi nu ne va spune niciodată cum merge Mercedes-ul său de epocă (şi mie-mi plac maşinile vechi, poate mi-l împrumuţi, odată, o tură, după ce scăpăm de piraţi, promit să-l aduc înapoi intact).

A mai spus, doar de când am ajuns eu (cu întârziere) de patru ori, că nu ştie să mintă. Nu ştiu de ce dar când am auzit prima dată, n-am crezut. Abia la a treia oară am început să simt că nu prea ştie să mintă iar la a patra am fost convins.

A mai spus Elan că îi place cum scriu. I-am mulţumit. A zis că prima dată când m-a citit a vrut să-mi răspundă dar Sorin Enache nu l-a lăsat. Bine a făcut. În primăvară, când le-am scris patronilor de atunci, Vîntu şi Ghiţă, cel din urmă mi-a răspuns, nimeni nu l-a oprit şi uite la ce s-a ajuns!

În absenţa mea, cât am fost blocat în trafic pe drum de la Willbrook la Restaurantul Doina, bănuiesc că s-au mai spus următoarele:


  • Nu Realitatea Media trebuia să-şi convingă angajaţii să nu demisioneze. RTV avea nevoie să-i convingă să se angajeze la ei pentru că la RTV nu lucra nimeni decât acţionarul principal, şoferul domnului pirat Ghiţă (piratul nu apare în acte). În redacţia RealitateaTV existentă înainte de RTV era multă mizerie. Eu, unul, mă bucur că mizeria (borhotul, cum ar spune Sergiu) s-a coagulat în jurul lui Ghiţă piratul. Aşa trebuia să se întâmple pentru ca mizeria să nu mai fie la RealitateaTV, ba chiar să dispară măcar pentru o vreme de pe orice ecran de televiziune. Îmi pare rău pentru câţiva oameni de calitate care au fost păcăliţi şi umiliţi de piratul Ghiţă şi de ceilalţi piraţi de la RTV-Prahova Pirate Television, de acei buni profesionişti cărora Ghiţă piratul le-a dat două-trei sau mai multe salarii pentru un avans de credit pentru casă sau teren... Realitatea Media nu putea să facă astfel de înţelegeri umilitoare pentru angajaţii săi,  aşa că mă bucur pentru colegii care şi-au rezolvat problemele locative; eu locuiesc tot cu chirie. Dacă sunt mulţi cei care s-au dus la Ghiţă piratul asta mă îngrijorează în sensul că era adunată multă mizerie la RealitateaTV. Acum, aerul devine respirabil. La Otopeni, aerul e mai puţin poluat! Domnule pirat Ghiţă, vă mulţumesc!
  • În mod sigur, până la exiparea preavizelor, sunt aşteptaţi la Realitatea Media toţi cei care se răzgândesc şi de care este nevoie ca emisia de la 1 noiembrie încolo să meargă cât mai bine. Reangajarea celor cu adevărat utili care au fost prostiţi de Ghiţă piratul într-un moment de rătăcire este o certitudine şi mă bucur de această decizie din partea conducerii Realitatea Media, firma care deţine licenţa RealitateaTV, imposibil de piratat.
  • Îmi pare rău pentru acei colegi care au gândit pe sistemul "Ghiţă piratul îmi dă 25%. Realitatea Media ce îmi dă?" Doar în nume personal, pot să le răspund colegilor care au pus astfel problema: Realitatea Media prin locul de muncă pe care vi-l oferă la RealitateaTV vă asigură, înainte de toate, că din milioane de oameni din ţara asta lucraţi la o televiziune importantă, că atunci când vecinii ştiu că sunteţi ceva, orice, de la şofer la director, la RealitateaTV, asta înseamnă ceva important, demnitate! Când le veţi spune "m-am mutat la RTV" întrebarea va fi "ce e asta?" Altfel spus, prin apartenenţa la RealitateaTV însemnaţi ceva, la RTV sunteţi NIMENI PIRATUL. Iar RealitateaTV înseamnă ceva prin munca voastră de ani de zile. Banii promişi de Ghiţă piratul sunt pentru cele 90 de zile de probă (aşa scrie în contractele voastre, îmi pare rău pentru cei care aţi semnat ca Oprescu). La capătul zilelor cu număr căpitanul Chelemen şi comisarul Zaharia şi ceilalţi piraţi vă vor spune "nu mi-a plăcut de faţa ta, nu ai trecut proba"; veţi rămâne cu cei 25% luaţi în plus pe 3 luni şi vă veţi gândi că tot mai bine era când oamenii vă respectau ştiind că lucraţi la RealitateaTV. Rămâne de văzut dacă la Realitatea Media se vor face angajări, anul 2012 se anunţă unul greu... Iar demnitatea, ştiu, nu trece prin stomac... Şi e bine că e aşa.

  • Pentru oricare dintre cei care au lucrat la Realitatea TV până... să spunem... în urmă cu o lună: dacă primeaţi oferte de angajare de la ProTV, trebuia să decideţi între a lucra la RealitateaTV sau la ProTV. Ce ştiţi despre ProTV? Aţi auzit de televiziunea asta? Despre RealitateaTV aveţi informaţii pentru că lucraţi aici. Dar dacă oferta era de la Antena3? Trebuia să decideţi între Antena 3 şi RealitateaTV. Aţi auzit de Antena3? Aţi primit o ofertă de la Ghiţă piratul, de la RTV, firma şoferului său. Ce ştiţi despre RTV? Aţi auzit de televiziunea asta, RTV? Nu, dar va fi cea mai tare din parcare pe o piaţa care e în cădere liberă! Se închide 10TV mort din faşă! B1TV e în dificultăţi! RTV e cea mai tare din Portul Agigea! (Constanţa e puţin cam mare pentru RTV) Ştiţi despre RTV că v-a oferit 25% în plus la salariu pentru 90 de zile de probă. Apoi? Altă certitudine? Nu, nimic. Nu există pe piaţă. Doar cuvântul (volatil) al lui Ghiţă piratul şi al celorlalţi piraţi că veţi face cea mai tare televiziune din Portul Agigea! (acolo stau navele piraţilor). A apărut vreo televiziune pe lumea asta - în afară de RTV - prin fraudă totală? Încercând să fure aparatură, oameni, să cumpere, să mituiască, să promită marea cu sarea şi munţii Carpaţi? Ştie cineva dintre voi formarea unei noi televiziuni, astfel? Nici măcar OTV nu s-a format aşa! Speraţi să apară RTV pentru 25% pe trei luni? Să vă spun un secret: nu e nevoie să treacă 90 de zile... căpitanul Chelemen poate să spună, de pildă, după 30 de zile "proba ta s-a încheiat, m-am lămurit, nu eşti bun, pleacă acasă". Nimeni şi nimic nu-l obligă ca proba să fie de 90 de zile. Salutări de la Agigea!
  • Am mai auzit şi varianta "nimeni n-a venit să discute cu mine de la Realitatea Media, Ghiţă piratul, uite ce mi-a dat!" De ce trebuia să vină să discute cineva de la firma la care lucrezi de opt ani? Să-ţi spună unde lucrezi? La RealitateaTV? Sau să te roage să nu mergi la RTV... OK. La 1 noimebrie Realitatea TV va emite din sediul de la Willbrook. Din sfert în sfert de oră, alternativ, de la Piaţa Victoriei şi de la Piaţa Presei vor circula, de dimineaţa până seara, microbuze care merg la Willbrook şi înapoi. Transportul turei de noapte rămâne valabil. Emisia se face din studioul RealitateaTV din clădirea Willbrook cu trei care de reportaj. Pentru că Ghiţă piratul sechestrează aparatura Realitatea Media în Casa Presei, abia după ce mutăm emisia va fi posibil ca armata lui Ghiţă piratul să fie înlăturată pe cale legală şi astfel Realitatea Media să îşi recupereze aparatura care îi aparţine. Cei care aţi lucrat la Realitatea TV în urmă cu aproape opt ani vă amintiţi că timp de două săptămâni emisia s-a făcut şi de la Republica şi de la Casa Presei. Am mutat o televiziune difuzând materialele de la Republica şi prezentatorii din Casa Presei. Îi rog pe cei care au lucrat atunci să le povestească celor mai noi. Acum, ne mutăm din Casa Presei la Willbrock. Nu o putem face ca acum opt ani, în bună înţelegere şi de aceea, la început, emisia va fi din car. B1TV a emis mai bine de un an dintr-un car şi a fost foarte în regulă. Noi sperăm să o facem pentru cel mult o lună până recuperăm aparatura din mâinile piratului. Suntem profesionişti, ne descurcăm, piraţilor le-ar fi fost mai greu. Ghiţă piratul spune că aparatura e a lui. Ca şi când m-aş muta din apartamentul din care stau cu chirie dar când plec iau şi mobila, deşi nu era a mea, dar parcă proprietarul are nişte datorii la mine... dacă mă enervează îi iau şi wc-ul, şi cada din baie, şi ferestrele, şi uşile şi... de fapt îi iau casa cu totul, chiar dacă nu am niciun act pe ea şi chiar dacă proprietarul nu a garantat cu casa când l-am împrumutat cu bani. Elan a spus-o pe-aia cu autobuzul, eu am adaptat la situaţia mea locativă (deşi piratul nu s-a împrumutat la Realitatea Media ci doar s-a gândit că o fură ieftin).
Conducerea RTV (Prahova Pirate Television) [+click]
  •  Îmi cer scuze faţă de publicul larg, faţă de cei care nu lucrează la Realitatea şi nu ştiu la cine mă voi referi mai jos. Am o vorbă pentru trei colegi foarte dragi mie, Camelia Trăistaru, Costi Avganţi şi Răzvan Vasiliu, şefi de producţie la Ştiri. Toţi trei au demisionat de la Realitatea Media. Nu ştiu ce v-a promis Cătălin. Poate marea cu sarea şi că vă plimbă cu Jaguarul din parcarea din spate (să nu-l vadă colegii), habar n-am. Camelia, ne ştim de o viaţă, din ProTV. Costi, ne ştim de pe vremea când într-o noapte, la Republica, m-a înjurat Proclov (parcă aşa îl chema pe asociatul lui Prigoană) şi am plecat acasă instant fără să mai dau vreo emisie. Răzvane... să ne amintim câte am trăit la RealitateaTV de opt ani aproape? Promit să fac decontul de la Amsterdam. Nu ştiu ce vi s-a promis şi nu ştiu ce v-a făcut să rămâneţi la RTV. De voi, când am aflat, chiar m-am întristat. E ca atunci când mergi umăr la umăr ani de zile cu un camarad şi într-o situaţie oarecare, te uiţi peste umăr şi te descoperi singur. Nu cred că sunteţi oamenii care, la 1 noiembrie, să vă uitaţi la televizor şi să vedeţi că RealitateaTV nu mai e unde sunteţi voi... Apoi, uitaţi-vă la cei care vă înconjoară şi la piraţii din conducere... Nu ştiu cine sunt cei care au demisionat de la Realitatea Media şi nici câţi. Ştiu că aveţi şi voi supărările voastre. Şi eu le am pe ale mele. Nici mie, de exemplu, nu-mi place de o anume moderatoare. Dar nu contează ce-mi place mie. Pot să o respect ca femeie şi chiar dacă ar fi să fac o emisie cu ea, pot să fiu profesionist. Vom vedea pe 1 noiembrie câţi suntem proştii care am rămas la RealitateaTV şi câţi lucrează la RTV-Prahova Pirate Television 90 de zile de probă. Sper ca acei câţiva care suntem să ne facem treaba cu bucuria pe care am avut-o ani de zile, să regăsim mulţumirea de a merge la serviciu nu doar pentru bani ci sentimentul că ce facem noi, contează. Voi trei, Camelia, Costi, Răzvan... sunteţi din alt aluat decât Chelemen, Popa, Letiţia... Vă rog din tot sufletul, patetic, să vă răzgândiţi şi să nu acceptaţi să fiţi cumpăraţi cu un spanac de bani, să nu acceptaţi umilinţa promisiunilor fără acoperire. Dacă trebuie să demisionaţi de undeva, nu cred că de la RealitateaTV trebuie să o faceţi. Nu am avut curajul să-i spun vreunui coleg "demisionează" sau "nu demisiona". Fiecare şi le ştie pe ale lui. Fiecare om este o situaţie. Nu eu trebuie să dau sfaturi. Da, îi susţin pe cei care aleg RealitateaTV. Suntem oameni maturi şi fiecare trebuie să luăm decizii în funcţie de cum ne dorim să ne fie viaţa. Dar pentru voi trei chiar mi-ar părea rău să luaţi o mare ţeapă!
Onoare muncii!.... cum spuneau strămoşii.

PS 1 - Pentru Ghiţă piratul - te rog, spune-le adevărul celor trei colegi, garantez pentru ei, pot să ţină un secret. Mai sunt şi alţii pe care îi aşteptăm cu drag. Pe Mirela Voicu, nu! O excelentă profesionistă, un mare caracter! E nevoie de oameni de calitate şi la RTV!

PS 2 - Ieri s-a înregistrat şi prima demisie de la RTV. Colegul a ales Realitatea TV.

PS 3 - Promisiunea este ca azi (vineri) Realitatea Media să plătească salariile. Sper să fie aşa. Altfel e naşpa.


marți, 11 octombrie 2011

CACEALMAUA : UN NOU FILM CU SEBASTIAN GHIŢĂ

M-a sunat o colegă de la Adevărul să mă roage să o lămuresc ce-i cu ridicarea semnalului RealitateaTV la satelit. Nu înţelegeam... Tocmai ce făceam curat în bucătărie după ce muncitorii domnului Chiliman au reabilitat termic blocul în care locuiesc şi au lăsat în urmă şantierul schimbării termopanelor. Recunosc, azi nu m-am uitat la televizor şi nici laptop-ul nu l-am deschis. Primul gând a fost că cineva face mişto de domnul Ghiţă şi probabil este şi plătit de Alex Iacobescu pentru asta (AS-colaboratorul apropiat al d-lui Ghiţă, omul cu banii - iată Alex, te cunoaşte lumea! PS-vezi că nu m-ai plătit pe august-septembrie).

Deschid cu înfrigurare laptop-ul, cu degetele tremurânde abia apuc să tastez paginademedia.ro când... ce văd?

EXCLUSIV: RTV-ul lui Ghiță ridică semnalul Realitatea pe satelit. Sebastian Ghiță: “Noi emitem din sediul nostru, cu oamenii noștri și cu contentul nostru.”

















Domnule Sebastian Ghiţă,

REALITATEA TV (dacă despre această televiziune vorbiţi şi nu despre vreo invenţie) EMITE PE SATELIT DE CÂND A FOST ÎNFIINŢATĂ DE DOMNUL PRIGOANĂ! Pe scurt, declaraţia domnului Ghiţă este o mare cacealma prin care vrea să transmită lumii întregi că televiziunea din mintea sa îşi începe emisia. E posibil ca domnul Ghiţă să înceapă emisia unei televiziuni-pirat folosindu-se abuziv de echipamentele din proprietatea Realitatea Media S.A., echipamente aflate în Casa Presei unde, din 6 octombrie, domnul Ghiţă nu mai are ce să caute de vreme ce i-a fost denunţat contractul (la fel şi d-l Alex Săndulescu, cel care nu m-a plătit, nu mai are biroul acolo), dar dacă începe emisia unei televiziuni-pirat, în acest caz, domnul Ghiţă se pune la dispoziţia Procuraturii, fapta sa fiind de natură penală (cum tot spuneam în ultimele săptămâni, fură o televiziune). Dacă asta a anunţat domnul Ghiţă "LA NOAPTE, FUR!" îi doresc vizionare plăcută. Fireşte, CA ÎN CAZUL ORICĂRUI ALT FURT, COMPLICITATEA SE PEDEPSEŞTE!!! Îi sfătuiesc, gratis, pe angajaţii RTV să nu devină complici la furt. E cu pârnaie!

PS- ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE PENTRU DOMNII SEBASTIAN GHUIŢĂ ŞI ALEX IACOBESCU:  Aţi aflat că astăzi, ROVIGO, a transmis o notificare prin care cere să vă fie închise adresele de e-mail pe realitatea.net? Oameni buni, închiderea adreselor de e-mail e doar începutul (îţi aminteşti Eugen Chelemen?). Să nu le mai scrieţi celor doi pe realitatea.net (mai ales dacă vă sunt datori cu bani). Restul, în alt film.

luni, 10 octombrie 2011

SITUAŢIUNEA DE LA REALITATEA TV

LUPTA ÎN e-MAIL-uri

Pentru colegii mei de la RealitateaTV, pentru foştii colegi de la RealitateaTV, actuali angajaţi la RTV şi pentru colegii de la RTV - toţi, posesori de adrese de e-mail @realitatea.net - săptămâna trecută a fost Săptămâna luptei în e-mail-uri. Cred că cea mai mare distracţie s-a consumat la Departamentul IT căruia i s-a cerut şi dintr-o parte, şi din cealaltă, publicarea de e-mail-uri către toţi deţinătorii de adrese @realitatea.net. E adevărat, acest domeniu de e-mail este încă proprietatea d-lui Ylan Shwartzenberg, aşadar d-l Ylan dă dovadă de mărinimie când îl lasă pe d-l Ghiţă să folosească acelaşi canal de comunicare inclusiv cu angajaţii RTV,  prin adresele de e-mail @realitatea.net. Aşa am primit şi eu (încă posesor de contract Realitatea Media S.A.) direct de la sursă, mesajele celor două tabere. Nu că nu le primeam oricum... 

Acum, la început de săptămână, voi încerca să înţeleg situaţiunea de la RealitateaTV pentru a vedea cum voi merge mai departe în viaţă? Este, de fapt, întrebarea pe care şi-o pun majoritatea colegilor RealitateaTV, RealitateaTV-RTV sau doar RTV, depinde de la caz la caz, cine, ce contract/contracte a semnat, de cine şi cum a fost şantajat.

Suntem în data de joi, 6 octombrie a.c. la ora 10.37 când în căsuţele noastre de poştă electronică, poştaşul a adus mesajul doamnei Irina Chirică (pentru cei mai mulţi, care nu ştiu cine este doamna Irina Chirică şi de ce a lăsat în cutiile noastre poştale un mesaj, vă spun eu, este preşedintele Consiliului de Administraţie de la Realitatea Media S.A., deci nu are treabă cu angajaţii (doar ai) RTV). Poştaşul nostru de poştă electronică, poştaş care - cum vom vedea - sună întotdeauna de două ori ba, a sunat de mai multe ori, ce mesaj ne-a lăsat? Unul din care am aflat că: între Asesoft şi Realitatea Media S.A. nu mai există niciun contract; că din acel moment Asesoft nu mai are nicio treabă cu Realitatea Media S.A.; că Realitatea Media S.A. este condusă de "doamna Irina Chirică în calitate de Preşedinte Executiv şi de d-l Sorin Enache în calitate de Director General"; că noii şefi sunt... (aici urmează o listă de noi şefi, unii dintre ei vechi) fără să se spună ce s-a întâmplat cu cei vechi-vechi (Cătălin Popa, de exemplu sau Eugen Chelemen sau Letiţia Zaharia); (la fel a procedat şi d-l Ghiţă când a adus garnitura Chelemen în primăvară, la vremuri noi, tot noi); că aceste persoane (din listă) sunt singurele abilitate să ia decizii în interiorul departamentelor Realitatea Media S.A.; că salariile care urmează să fie achitate la 15 octombrie pentru munca depusă în septembrie, vor fi plătite de Realitatea Media S.A. Niciun cuvânt despre RealitateaTV - probabil pentru că toată lumea ştie că RealitateaTV aparţine Realitatea Media S.A., deci nu mai era nevoie de această precizare. Probabil. Un comunicat sec, aşadar, transmis de la înălţimea mesei de Consiliu, aşa cum şade bine unei comunicări într-o atare situaţiune când doi spun "e a mea/ba-i a mea!". Nu am găsit nicio fotografie cu domana Chirică să o postez aici, aşa că dacă paznicii îi permit să intre în sediul RealitateaTV, aveţi toate şansele să nu ştiţi pe lângă cine treceţi.

Acum, cei care citiţi aceste rânduri, vă aşteptaţi să continuăm cu următorul mesaj, cel de răspuns la mesajul doamnei Chirică.

Eroare! Pentru că la ora 11.33, în aceeaşi zi şi acelaşi an, a fost trimis un mesaj AMENDĂ CNA, pentru emisiunea Realitatea te priveşte, mesaj din care aflăm că RealitateaTV a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că "nu a respectat principiile unei informări verificate, echilibrate şi imparţiale a telespectatorilor, astfel încât aceştia să-şi poată forma în mod liber o opinie cu privire la subiectul dezbătut". Emisiunea cu pricina a fost difuzată în primăvară când contractul Asesoft-Realitatea Media S.A. era cât se poate de valabil. Întrebare: cine plătesşte amenda? RTV sau Realitatea Media? Altă întrebare: cu amenzile primite de-a lungul timpului pentru emisiunea Realitatea te priveşte (de-o pildă) s-ar putea plăti o petrecere cu întreaga redacţie? Cătălin Popa ce părere are?


Propunere pentru noua siglă RTV
IPOCRIZIA DOMNULUI SEBASTIAN GHIŢĂ
După acest intermezzo, să vedem ce răspuns a primit doamna Irina Chirică, de la chiar domnul Sebastian Ghiţă, în aceeaşi zi şi acelaşi an, la ora 12.05:
"Dragi colegi,

Stiu ca va e greu sa mai cititi un nou mail din partea managementului.
Credeti ma ca mie imi este mult mai greu sa l scriu.
Astazi, functionarea noastra are loc in cadrul companiei RTV Satellite.
Aceasta este o companie creata pentru a asigura plata salariilor si a asigura fluxul de productie.
Situatia companiei Realitatea Media nu permitea continuarea activitatii din cauza proastelor relatii cu furnizorii de fluxuri de stiri, furnizorii de comunicatii, satelit, servicii IT, alte utilitati.

In stilul sau SO Vantu a pacalit o multime de parteneri si creditori privati si de stat, care nu mai pot si nu mai doresc sa lucreze cu compania Realitatea Media.

Pt ca noul administrator nu a reusit sa ajute in aceasta situatie am construit aceasta companie numita RTV.
Datoria mea este ca statia sa emita iar voi sa aveti un loc de munca sigur, cu taxele la stat platite.
In compania RTV Satellite organizarea ramane cea agreata deja.
Sunt convins ca aceste declaratii ciudate din partea actionarilor, administratorilor, fostilor actionari, nu va mai influenteaza asa de mult.

Spor la treaba !"

Adică domnul Sebastian Ghiţă, dacă am înţeles eu bine, ne spune nu mai luaţi în seamă declaraţiile ciudate făcute de diverşi, vedeţi-vă de treabă, eu vă plătesc. Această comunicare a fost pentru angajaţii RTV, acea companie  creata pentru a asigura plata salariilor, creaţie de-a domnului Ghiţă din luna aprilie pentru plata salariilor din luna septembrie!  Dacă domnul Ghiţă nu e nici Mafalda, nici Nostradamus, dacă nu a premeditat în niciun fel situaţiunea de acum, atunci, creaţia sa din luna aprilie este doar o întâmplare fericită pentru angajaţii Realitatea Media de atunci, RTV de acum, pe principiul pionierii de azi, uteciştii de mâine. Este surpinzător cum domnul Sebastian Ghiţă, care pe vremea pionierilor se juca la nisip (mă repet), în nevinovăţia sa infantilă, pe vremea când noi, ăştia mai bătrâni, distrugeam ţara, astăzi, acelaşi domn Ghiţă stăpâneşte atât de bine odioasele metode prin care comuniştii de ieri, capitaliştii de mâine dau dovadă de atâta ipocrizie! Domnul Ghiţă, capitalist din noul val, nu vrea profit! Domnul Ghiţă nu vrea o televiziune pe care să o folosească în avantajul său – nu orice televiziune ci RealitateaTV – la apropiatele alegeri, domnul Ghiţă este interesat doar ca angajaţii RTV care-şi manifestă potenţialul creator la RealitateaTV, să fie plătiţi, să aibă un loc de muncă sigur şi să aibă taxele plătite la stat! (aici cred că domnul Boc, dacă a citit mesajul, a simţit plăcere pe undeva). Cu alte cuvinte, el, d-l Ghiţă, când a văzut în ce hal a adus SO Vantu Realitatea Media, în stilul pe care domnul Ghiţă îl cunoştea, el, d-l Ghiţă, cunoscând stilul, nu şi-a propus nimic altceva în viaţă decât să ia sub aripa sa protectoare angajaţii Realitatea Media, aflaţi în pericol de moarte din cauza administrării frauduloase a domnului SO Vantu. Să vezi şi să nu crezi! Domnul Sebastian Ghiţă devine, astfel, în peste 20 de ani de capitalism post-comunist, primul patron vizibil de stânga, clar socialist şi liber-schimbist, care când vede o companie falimentată de un patron hulpav, tot ce-şi doreşte este să protejeze angajaţii acelei companii, să le plătească taxele la stat şi să-i ia în ograda sa cu totul, că aşa e domnul Ghiţă, suflet mare, remuneraţie mică, după buget! Acum, vorbim de o televiziune. Dar dacă mâine-poimâine d-l Ghiţă ar afla, de pildă, că... un trust de pompe funebre ar fi într-o situaţie delicată, ce ar face domnul Ghiţă? Ar înfiinţa repede o firmă Pomenirea s.r.l. special pentru salvarea angajaţilor trustului şi peste vreo jumătate de an i-arangaja pe toţi şi astfel activitatea pompelor funebre ar continua cu succes. Măi să fie! Aşa, doar din dragoste pentru semenii... încă vii. V-am salvat! spune domnul Ghiţă de pe marginea gropii...

ISTERIA DOMNULUI EUGEN CHELEMEN CEL FĂCĂTOR DE AUDIENŢE
Pe vremea când şefii cei mari se luptau în e-mail-uri către tot poporul, unii mai şi munceau. Domnul Eugen Chelemen, de exemplu. Adică cineva trebuia să aibă grijă şi de emisie în joia schimbului de mesaje Chirică/Ghiţă. Domnul Eugen Chelemen, tot pentru cine nu ştie, este redactor-şef multimedia RTV aşa cum domana Letiţia Zaharia-Bădescu este producător general RTV, ambii se manifestă creator la RealitateaTV, deci dumnealor sunt dintre cei pe cere nu-i priveşte mesajul doamnei Chirică ci doar mesajul domnului Ghiţă. Ei bine, vineri, cam pe vremea când Solange trimite audienţele (mai exact la ora 9.36), domnul Chelemen a transmis următorul mesaj triumfalist, vag futurist şi profund jegoşist (eu am inventat acest cuvânt, pentru Eugen special, staţi liniştiţi):
"Dragi colegi,

Vă mulţumesc!!!

Vă mulţumesc pentru că aţi demonstrat încă o dată că voi faceţi
REALITATEA şi nu un grup de inconştienţi! Într-o zi în care am fost
terorizaţi cu Poliţia la uşă şi cu tot felul de mesaje aiuritoare,
Realitatea TV a obţinut audienţe remarcabile. Am bătut concurentul
direct Antena 3 cu o medie de 1,2 la 0,7 pe TARGET, iar pe URBAN am
obţinut un scor de 1,2 (139 de mii de telespectatori pe minut s-au uitat
la Realitatea)la 0,9 (doar 108 mii de telespectatori s-au uitat la Antena
3).
Vă felicit din tot sufletul pentru că rezistaţi să vă faceţi datoria
corect şi cinstit! Vă felicit că demonstraţi un lucru foarte important:
meseria nu ne-o poate fura nimeni!

EUGEN CHELEMEN
redactor-şef multimedia RTV

Mărturisesc, după ce am citit acest mesaj, primul meu imbold a fost să dau fuga în redacţie, să dau buzna în hală, să-l caut cu înfrigurare pe Chelemen, să-l găsesc, să-l cuprind în braţe, să mă uit fix în ochii lui şi să-i spun : EUGEN, TE URMEZ! TOT ÎNAINTE! şi apoi să-l pup pe gură. Şi acum mă întreb ce m-a făcut să nu-mi urmez pornirea? Poate poate pentru că diferenţa de bătaie la adresa Antenei nu a fost destul de mare (pentru mine)? Poate gândul că în condiţii vitrege, cu Poliţa la uşă, rezistenţa eroică pe baricadele luptei pentru Realitatea l-a dus pe Eugen pe culmile succesului? Sau poate că nu ştiu ce meserie are Eugen şi nu i-o fură nimeni? Nu, nimic din toate astea nu m-a oprit să merg în redacţie... decât un singur lucru: mi-era imposibil să-l pup pe gură la final.


DOMNUL YLAN INTRĂ ÎN SCENĂ CEVA MAI VIGUROS
Sper că nu ca un răspuns la mesajul redactorului-şef multimedia de la RTV ci pur şi simplu din dorinţa de comunicare cu masele, vineri, la ora 12.27, acelaşi poştaş iubit de toţi pe toate părţile, a transmis următorul mesaj:
Dragi colegi,
-          Actionariat:
Detin in nume propriu 92% din actiuni; tranzactia este irevocabila; pentru
cei care au avut curiozitatea (colegi din presa sau reprezentanti ai unor
"institutii") acest fapt apare negru pe alb la Registrul Comertului din
Cipru si de asemenea este vizibil  ca nu exista vreo ipoteca sau orice alt
fel de gaj sau conditionare pe actiunile mele.

-          Cuplul SOV - ELAN:
Am cumparat de la el trustul. IREVERSIBIL.

- Este adevarat ca exista o suma de bani intr-un cont "escrow" suma pe care
eu nu o mai detin odata virata in respectivul cont, dar pe care nici SOV nu
o poate  accesa pana cand avocatii mei si avocatii lui nu finalizeaza
negocierile referitoare la problemele financiare pe care le-am descoperit
ulterior tranzactiei; indiferent de suma asupra careia vor cadea de acord
avocatii, tranzactia nu este afectata in nici un fel.

Daca precum spune Sebi, a face afaceri cu Vantu e un pacat, atunci
contractul lui de management este mult mai "pacatos" decat simpla mea operatiune de achizitie.

-          Sebi:
Un om caruia i-am oferit continuarea contractului si/sau actiuni.
Din pacate nu a dorit decat sa-si incerce norocul pe banii mei...

-          Reorganizarea judiciara:
Am inceput acest procedeu din care vom iesi cu brio deoarece:
-          Sebi a insistat personal.
-          Desi era obligat prin contract sa plateasca salariile si toate
cheltuielile aferente, Sebi uita numeroase persoane in ziua platii
salariilor, cat despre restul taxelor si impozitelor nu mai vorbesc.
-          In perioada contractului de management datoriile firmei au
crescut exponential (nici macar satelitul care este vital pentru orice
televiziune nu a fost platit!!!)
-          Am considerat ca reorganizarea este unica miscare vitala pentru
redresarea companiei.
-          Incetarea Contractului de Management:
-          Administratorul judiciar, numit de justitie, Rovigo/ Avocat
Deleanu a anulat definitiv si irevocabil contractul de management.
-          Personal cred ca a luat cea mai corecta decizie pentru ca:
- Luna de luna a omis sa plateasca multor angajati.
- A marit gradul de indatorare al firmei catre furnizori si catre stat,
acest lucru ducand la intrarea firmei in insolventa.
- A intrat cu bocancii in grila editoriala eliminand diverse emisiuni cat si
vedete importante de pe sticla.
- A folosit postul, emisiunile si angajatii in scopuri proprii si personale.
- Dar cel mai grav lucru este incercarea disperata si frauduloasa de a
utiliza angajatii, sigla, licenta, studiourile si echipamentele Realitatii
pentru a naste o noua televiziune proprie fara nici un drept.

            -  Status actual:
            - Eu finalizez in 3 saptamani noul sediu la Willbrook de unde,
incepand cu 1 noiembrie vom emite cu sigla Realitatea din studiouri noi si cu echipamente
noi.
           - Avocatii mei depun multiple plangeri penale la adresa lui
Sebi.
            - Administratorul Judiciar asistat de justitie si de politie va
prelua foarte curand controlul normal si legal asupra sediului din Casa Presei pentru ca aceasta
stare de captivitate poate functiona doar in mintea lui Sebi.
- Unicul si fragilul fir care-l desparte pe Sebi de cosul de gunoi al
istoriei este contractul pe spatiu, ilegal facut si pentru care exista o
plangere penala, pentru ca in rest, azi, nu mai are nici un drept
managerial, administrativ cat despre proprietate nu mai spun...asa ca va rog
respectuos sa nu credeti nici una din multiplele lui povesti nemuritoare. 
 
- Concluzii:
1. Va garantez personal plata salariilor pe 15 octombrie (desi banii munciti
de voi si incasati din publicitatea lunii septembrie s-au dus deja in contul
Asesoft).
2. Va rog pe toti sa rezistati cu stoicism pana reuseste justitia sa intre-n
actualul sediu sau in cel mai rau caz pana la 1 noiembrie cand va astept in
noul sediu Willbrook.
3. Oricare dintre voi se asociaza in orice fel direct sau indirect cu Sebi
si tentativa lui de furt al Realitatii se implica automat in multiple
infractiuni civile sau penale.
4. Nu recomand nimanui sa-si dea demisia si va informez ca nimeni nu va
poate obliga sa faceti acest lucru

*  Plastic vorbind, am cumparat un autobuz si ma uit siderat cum fostul
sofer (dat deja afara) incearca sa fuga cu tot cu autobuz, cu pasageri cu
tot si cu bagajele tuturor si cu banii incasati pe bilete, fara sa inteleaga
ca mai devreme decat intelege el urmeaza un final dezastruos!

Cu respect,

Elan Schwartzenberg

Pentru orice intrebari sau raspunsuri, va rog pe  mail:
tamara.batrinache@seaview.ro  sau prin sms ..........

Pentru ca intuiesc adresa de mail de pe care v-am scris va fi piratata
instant..."

Din tot mesajul, mărturisesc, cel mai mult mi-a plăcut pasajul cu autobuzul şi şoferul său.  
Autobuzul RTV despre care d-l Ylan nu ştie că este primul SNG al noii televiziuni
 M-a mai bucurat faptul că nu mă număr printre potenţialii infractori care au semnat cu RTV (asta prin grija domnilor Popa şi Chelemen, cu concursul doamnelor Zaharia-Bădescu, Gheorghe şi Niculescu). Aviz amatorilor!

Plata salariilor şi recomandarea ca nimeni să nu demisioneze, în schimb, le iau în serios. Deşi, dacă cineva, într-un moment de rătăcire a demisionat de la Realitatea Media, nu văd din ce motiv nu e posibil să fie reangajat, dacă este un element de valoare, mai cu seamă, expulzat de echipa Ghiţă! 
Am o întrebare, totuşi? De unde ştie echipa Ghiţă cine a demisionat şi cine nu de la Realitatea Media? Dacă eu vin mâine şi spun "am demisionat!" şi nu-i aşa, cum se află asta? Cred că singura metodă este următoarea (adică dau cu presupusul, nu spun că e aşa): 1.domnul Ghiţă să urmărească telefoanele angajaţilor, să vadă cine cu cine vorbeşte şi dacă în convorbiri apare Realitatea Media S.A. pomenită ca o firmă la care vorbitorul mai are contract (aici poate să fie folosit un soft de recunoaştere vocală a cuvinteleor Realitatea Media) şi 2. să urmărească ce cheltuieli vor avea angajaţii RTV iar cine e suspectat că a cheltuit preţ de două salarii e clar că nu a demisionat de la Realitatea Media S.A. Asta, cu demisia de la Realitatea Media S.A. e ca aia potrivit căreia miliţianul îmi dă amendă dacă mănânc la volan. Dar n-o poate face decât dacă dovedeşte că eram cu cârnatul în gură. D-voastră, d-le Ghiţă, cum procedaţi?

CE-I DOARE PE OAMENI
Întotdeauna mi-au plăcut lucrurile simple. Cui nu-i plac? De exemplu, până la deunţări de contracte şi lupte intestine... mă întreb... acei oameni care acum sunt confuzi, nimeni nu mai ştie dacă lucrează la Realitatea TV, Realitatea Media sau RTV... oamenii vor doar să ştie că vor primi salariul... acei oameni, în funcţie de ce criterii aleg sau nu? Salariul le-a fost garantat de ambii patroni... Bun. Ştiu că pare hilar, domnunle Ylan, dar oamenii se gândesc "semnez cu RTV pentru că vine iarna şi cum ajung eu la Otopeni? Mai bine să lucrez tot în Casa Presei...". E aiurea, ştiu, dar oamenii aşa gândesc. V-aţi pus problema? Sau d-voastră cum ajungeţi la Otopeni? Cu 783?
Apoi, am primit un mesaj tulburător de la un coleg de la Tehnic. Omul este revoltat de ce se întâmplă. Vreau să-i protejez identitatea. Nu vrea să lucreze la RTV dar nici nu ştie dacă îi este garantat serviciul la RealitateaTV. Poate mesajul d-lui Ylan nu a fost destul de clar?
Un alt coleg, tot de la Tehnic, îmi trimite mesaje în care-mi spune cum domnul Cristi Nedelcu, numit director tehnic de doamna Irina Chirică, le spune oamenilor că dacă nu demisionează de la Realitatea Media nu vor lua salariul. 

Oameni buni,
Eu am fost, sunt şi voi rămâne angajat la Realitatea Media S.A. Ca voi toţi, am fost plătit de d-l Ghiţă pe baza contractului de management pe care acesta l-a avut cu Realitatea Media. În cazul meu, particular, d-l Ghiţă îmi este dator cu banii pe luna august şi 23 de zile din septembrie, dată la care mi s-a spus că nu voi mai face emisii la RealitateaTV. Unii dintre voi m-aţi întrebat "ce să fac?". Pot să vă răspund că să aveţi două sau mai multe contracte de muncă nu e ilegal atâta timp cât datoriile voastre faţă de stat sunt plătite. Din punctul meu de vedere, cum am mai spus aici în ultima vreme, domnul Sebastian Ghiţă şi locotenenţii săi nu vor altceva decât să fure RealitateaTV - pentru care invoncă plata unor sume de bani ridicole faţă de cât valorează cu adevărat, televiziunea. Afacerea RealitateaTV este treaba lor, a afaceriştilor. Nu pot să sfătuiesc pe nimeni, nimic. Spun doar că vreau să aleg singur la ce televiziune lucrez iar de opt ani lucrez la una de la care nu vreau să plec, nici dacă e pe cale să fie furată. În ultima vreme, colegi care au vrut să plece de la RTV şi să nu mai lucreze pentru RealitateaTV - operatori, editori de montaj, din redacţie Ema Zeicescu - veţi spune că este soţia lui Stegerean, adevărat, Cosmin Stan - soţia cui?, Adriana Nedelea - tot soţia lui Stegerean?, Ramona Popa - Stegerean câte soţii are?, Dana Geană - soţia lu' Calu', am fost la nuntă, Mitică Rahau - nu e soţia lui Stegerean, parol! Carmen Ghiţă - nu e soţia lu' Sebi, să mă scuze cei uitaţi... ei, aşadar, au plecat - au ales o altă televiziune pentru că aşa au vrut, nu pentru că au fost şantajaţi. Sper că la mai bine. Dacă nu faci... nu dregi... nu iei salariul arată că domnul Ghiţă şi ai lui NU  VĂ RESPECTĂ ABSOLUT DELOC! Domnul Ghiţă a învăţat lecţia plânsului la cadru şi vă spune "colegi", vă mângâie pe creştet "lăsaţi că vă dau eu salariile" de parcă-şi face pomană, în vreme ce nu vrea altceva decât să pună mâna pe televiziune pentru interesele sale mărunte, electorale şi de afaceri. Că pasionat teleast nu cred că a devenit, deşi, în afara cercului de afacerişti nu se prea ştia de existenţa sa, mai nou, de când stă printre vedete, a început să-i placă şi chiar se crede o vedetă.

Domnul Ylan cred că ar face bine să le spună oamenilor cum vor ajunge în luna decembrie la serviciu, la Otopeni. Ar avea mai mult de câştigat. Iar o mare încercare este data de 15 octombrie.

Personal, regret că cei doi nu au ajuns la nicio înţelegere. Anul trecut, d-l Vîntu a crezut că prin d-l Ghiţă găseşte un fraier pe banii căruia să salveze RealitateaTV dar mai departe domnia sa, domnul Vîntu, să manipuleze cu telefonul. Nu a fost aşa. D-l Ghiţa a avut şi are orgoliul ca pe banii săi RealitateaTV să facă ce spune el, nimeni altcineva. Între timp, a apărut domnul Ylan care nu a apucat să manipuleze pentru că vrea să se mute în alt cartier. Nu ştiu cine şi ce a blestemat această televiziune. Cred că blestemul vine de pe vremea când noi, RealitateaTV, îi număram banii Ioanei Băsescu să vedem din ce şi-a luat casă. Adică eram furioşi, cu alte cuvinte, de ce fata preşedintelui nu stă cu chirie? Cât timp RealitateaTV a fost cu adevărat independentă, a avut putere reală. Când telefoanele d-lui Vântu au vrut să facă din televiziune maşina sa Audi, totul a început s-o ia razna. Acum, domnul Ghiţă vrea să facă din Realitatea iPad-ul său. Într-o oarecare măsură, a reuşit, cu concursul foştilor oameni de încredere ai d-lui Vîntu care la prima ocazie i-au tras-o de nu s-a văzut. Intenţiile domnului Ylan nu sunt prea clare. Cert e că şi dumnealui, ca dealtfel şi domnul Ghiţă, vrea să dea salarii. Dacă RealitateaTV continuă să fie televiziunea făcută la telefon, atunci puterea postului va fi aceeaşi ca puterea tuturor celor aflaţi pe piaţă. Adică eu îl înjur pe Băsescu, mă vor iubi susţinătorii. Îl înjur pe Ponta, mă vor iubi susţinătorii. Mai greu e când o televiziune nu susţine pe nimeni anume dar pentru asta trebuie să convingă aşa cum a făcut-o cu ani în urmă RealitateaTV. Iar asta costă bani mulţi. Domnul Ghiţă nu e dispus să plătească decât banii necesari pentru confiscarea televiziunii. Domnul Ylan vrea să facă o afacere şi are avantajul că încă nu a făcut prostii. Cât de dispus este să plătească pentru echidistanţă, nu ştim. Întotdeauna, cel care are viitorul în faţă, încă nu a greşit. Deşi, ceva mai multă comunicare şi mai clară din partea domnului Ylan, n-ar strica.

Sper ca istoria televiziunii din România să reţină acest episod pentru ca generaţiile viitoare să ştie ce NU trebuie să facă în lupta oarbă pentru putere şi bani a celor pretinşi binefăcători providenţiali: aici l-am numit pe domnul Sebastian Ghiţă.

PS1 - Pagina interviului meu de la paginademedia.ro arăta azi de dimineaţă următorul mesaj:
(click pe imagine pentru mărire)


E o minciună, credeţi-mă! Nu e niciun atac. RTV, vă rog să nu preluaţi acest anunţ războinic, e o cacealama.

PS 2 - Acest articol este un pamflet. Spun asta, deşi ştiu că voi fi condamnat la moarte pe viaţă de acţiunile juridice ale colegilor de la RTV. Nu uitaţi boii de la bicicletă!

PS 3 - Marilena Nedelcu şi ceilalţi care speraţi să rămâneţi şefi pe viaţă, vă rog nu mai presaţi oamenii să demisioneze. Gestul nu are valoare decât în capetele voastre... Mult succes la RTV! 

PS 4 - Pentru că nu pot să monitorizez furăciunea în timp real, îmi cer scuze faţă de Marilena Nedelcu pe care am numit-o între cei care conving oamenii să demisioneze de la Realitatea Media. Adică nu numai ea face asta, primesc informaţii din redacţie.. a fost o nedreptate din partea mea să o uit pe cea mai activă militantă pentru cauza RTV, domna producător general RTV Letiţia Zaharia-Bădescu, secondată de Mihai Cojanu, un băiat care cred că ţinteşte să devină adjunct de general producător RTV, susţinuţi de Arian Vigaru, un băiat bun, muncitor, şeful editorilor de montaj. Dragă Viga, oricum eşti recomandat să rămâi şeful editorilor de montaj, nu o mai pupa în cur pe Letiţia că nu-i nevoie...

marți, 4 octombrie 2011

AM GREŞIT FAŢĂ DE PETRIŞOR OBAE. FAŢĂ DE CĂTĂLIN POPA, NU!

Vineri, am sugerat că Obae şi Lovin sunt plătiţi de Ghiţă. Luni, eram la Piteşti să văd o staţie locală. Pentru Realitatea Media. Mai există. Credeţi-mă. M-a sunat Petrişor Obae. După vreo juma' de oră de negociere la telefon a fost de acord că l-am semicalomniat. Dacă mai vorbeam juma' de oră cred că era de acord că nu l-am calomniat. Deloc. Nu l-am văzut niciodată ochi în ochi. Nu am vorbit nici la telefon până luni (26 septembrie). Dar omul era, clar, amărât de sugestia mea cum că ar fi plătit de Ghiţă. Am simţit că e onest. Voia să facem un interviu. Am fost de acord. Am stabilit ora. L-am făcut. L-a publicat. A fost corect. Chiar îi părea rău că pierduse ştirea cu furăciunea de la RealitateaTV. L-am simţit. Mă pricep la oameni. Când simt că un om e impostor, e impostor! Popa, de pildă... e impostor! Chlemen... la fel! De ce? IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care caută să se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita în numele lui); farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor. Sursa: DEX '98. Am spus despre Chelemen că e secretarul de partid perfect. O susţin. Pe vreamea comuniştilor ajungea de tânăr în CC. Secretarul de BOB al PCR. I-am spus-o în faţă, nu s-a supărat, de ce s-ar supăra acum? Înşelătoria lor e în scopul şi folosul domnului Serbastian Ghiţă. Sper, pentru ei, că nu gratis. Nu mai insist. Cum a spus Petrişor Obae, Şedință ca de Oscar la Realitatea TV este elocvent. Găleata portocalie - câteva prime date angajaţilor. Mită electorală - cîteva salarii mărite. În ziua în care Realitatea TV a pierdut ştirea potrivit căreia domnul Sebastian Ghiţă are depusă o plângere penală din partea ANAF... zeci de milioane de euro datorii la stat... plata TVA... Cred că nimeni de la RTV nu a primit sancţiune că a pierdut ştirea asta... Am mai auzit, ce nu spunem noi, nu există... Ei, aş! Deci cred că Obae e onest, cu adevărat a avut probleme personale. Îmi pare rău că, doar pentru că a pierdut ştirea, am gândit că e plătit de Ghiţă. Lovin, nu e onest, are un contract cu domnul Craiu, cel care administreză publicitatea RealitateaTV, Media Consulta... Lovin nu scrie ce nu dă bine pentru domnul Ghiţă... nu mai deschid www.reportervirtual.ro .... nu mai e credibil. Recomand să nu.

Cătălin Popa, pe vremea când d-l Vîntu îl paraşuta la RealitateaTV
În acelaşi spirit jegos, Cătălin Popa a trimis un mail colegilor de la Realitatea TV, angajaţi pe RTV, în care spunea că am salariul de 10.000 de lei. Asta, în condiţiile în care ştia bine, de acum două luni, când mi-a transmis prin gura aceleiaşi doamne Letiţia Zaharia, că îmi reduce salariul la jumătate... De la cât, Cătălin? De la 10.000? Iată mesajul lui Cătălin, un mesaj titpc propagandistic, coleg cu activistul Eugen Chelemen...:

"From: Catalin Popa [mailto:catalin.popa@realitatea.net]
Sent: Thursday, September 29, 2011 12:51 PM
To: GABRIEL BUGNAR
Cc: producatoristiri@realitatea.net; editori@realitatea.net ; tehnic@realitatea.net; itrtv@realitatea.net; seby@asesoft.ro; sorin.enache@realitatea.net; prezentatoristiri@realitatea.net; producatoripackage@realitatea.net; vremea@realitatea.net
Subject: Re: DOMNUL CATALIN POPA: "DACA TE PRIND PE STRADA, TE BAT!" pe http://gabrielbugnar.blogspot.com/
 
Draga Gabi,
 
Marturisesc ca privesc cu simpatie tentativa ta de a concura cu dnii lovin si obae si a deveni un blogger care ofera culisele din media. Cred ca va mai dura o perioada pina vei intelege ca, in lumea digitala cel putin, compunerile de liceu care insumeaza 120 de rinduri sunt greu de digerat, dar iti doresc succes. Sunt convins insa ca intentia ta de a-ti promova blogul (adica o afacere personala) folosind sute de adrese ale mailurilor de serviciu ale oamenilor de la realitatea ridica o serie de probleme. De cele morale, nu discut. Profesional vorbind, normal ar fi ca, in asemenea situatii, colegii de la IT sa considere mesajul unul de tip "spam". 
 
Citind postarile tale fluviu, am inteles ca din punct de vedere literar nu ai ajuns sa asimilezi parabolele. Caci, in discutia noastra, asta am incercat sa iti explic. Cred ca mai eficiente decit vorbele sunt faptele. Asadar, in aceasta dimineata, avocatul meu a depus o plingere la judecatoria sectorului 1 pentru raspindirea de informatii calomnioase prin intermediul internetului. Am pus o suma modica la prejudiciul consemnat, adica salariul tau de producator pe o luna - 10.000 de lei. Sunt convins ca oamenii care te platesc pentru mutarea realitatii la willbrook iti vor gasi un avocat foaaaaaarte bun. Ai nevoie.
 
Bafta cu bloggeritul, asta e viitorul.
 
Catalin

Sent from my iPad"

La mesajul trimis de pe iPad-ul lui Cătălin, spun...
- Nu concurez pe nimeni. Blogul meu nu este monetizat. Nu câştig niciun ban. Domnul Sebastian Ghiţă îmi este dator cu salariul pe luna august şi 23 de zile din septembrie.
- Cât de greu de digerat sunt compunerile... spun cei peste 19.000 de vizitatori unici, interesaţi.
- Prin e-mail i-am informat pe colegii mei de la RealitateaTV de ceea ce scriu. M-au citit.
- Poate că ameninţarea "dacă te prind pe stradă, te bat" spusă cu unghiile roase şi jugulara tremurând a fost parabola? Nu mi-e clar. La trebonal, monşer!
- Salariul meu de producător pe o lună, în iulie, era de 7.800 de lei. Era salariul de producător - da, lucrez de opt ani la televiziunea asta, televiziune în care nu am fost paraşutat de Vîntu pentru servicii aduse în trecut, am pus umărul, din greu, cu şcoală şi ştiinţă, ca staţia asta să conteze, am muncit discret, în spatele camerelor... Din august 2011, de când, Cătălin Popa, ştii foarte bine, ai cerut ca leafa să-mi fie redusă la jumătate... salariul meu e de... cât? Aud? 7.800 împărţit la 2? Ai curaj să-ţi publici salariul? Dar câştigurile de la RealitateaTV? Căci Jaguarul din parcare pe care-l conduci cred că e din moştenirea mătuşii Tamara... nu din banii de la RTV sau Asesoft... Să-ţi fie ruşine că încerci să-ţi manipulezi colegii cu astfel de manevre de doi lei... La fel cum mănuşile alea de box pe care le-ai primit premiu pentru "dacă te prind pe stradă, te bat"... ştii bine că asta mi-ai urlat în faţă! Cu martori! Să-ţi fie ruşine, Cătălin Popa, de fiecare dată când te uiţi în ochii fiecărui coleg!

Domnule Sebastian Ghiţă...
 Cred că, odată încheiată discuţia cu chelemeni şi popi, vorbesc cu un om serios... Adică, sper.... Nu oricine poate să vrea, măcar, să fure RealitateaTV. În regulă. Profitaţi de nevoia oamenilor de supravieţuire. Aveţi sentimentul că oamenii vă iubesc, deşi, au de plătit credite, de întreţinut familii, de plătit chirii etc... Probabil sunteţi de părere că iubirea trece prin stomac. Mă rog, nu cred că e chiar aşa... Aţi câştigat. RealitateaTV nu mai există, trăiască RTV! Cînd vom asista la această furăciune? O lună, două? Dar cu munca mea, pe o lună şi 23 de zile... ce aveţi? De ce nu-mi daţi banii? Am muncit după cum a dictat domnul Popa, sâmbăta şi duminica de la 7 la 15. Duminica nu ajungeam la slujbă (la biserică) pentru că aşa a vrut Popa. Am răbdat. Deşi ştiu mai multă televiziune decât voi toţi la un loc, fără lipsă de modestie. Că nu am intrat în gaşca d-voastră, că nu corespund criteriilor d-voastră de afon în materie de televiziune, înţeleg. Dar de ce să nu fiu plătit pentru cât am lucrat? E corect? Cu 50% din leafă, cum a decis Popa (e legal?) dar să fiu plătit!

Soldul de pe cardul de salariu

Bun. Într-un mesaj triumfalist, adresat mie personal, Cătălin Popa spunea:

Bre, banii ii voi folosi sa facem un party cu redactia.
O sa te chem cu banii cind vine sentina finala, in fata redactiei.
Sent from my BlackBerry® wireless device

Domnule Sebastian Ghiţă,

Vă rog ca banii pentru munca mea pe luna august şi 23 de zile din luna septembrie să îi viraţi în contul RO18 BTRL 0460 1201 S652 62XX, Banca Transilvania, Suc. Iuliu Maniu, aceeaşi bancă la care ar trebui să-mi viraţi salariul, este un cont în care sunt adunaţi bani pentru colega noastră Andreea Popescu. ( http://www.paginademedia.ro/2011/09/anunt-umanitar-ajutor-urgent-pentru-o-colega-de-a-noastra/ ). Popa să mă cheme când vrea să mă umilească în faţa redacţiei, vin cu plăcere să-l privesc în ochii lui de Jaguar, dar banii aş vrea să-i fie donaţi Andreei. Se poate, domnule Ghiţă? Înainte sau după ce plătiţi TVA... când vă vine bine.. sau după ce mai daţi prime şi măriri de salariu pe criză... la microfon prin gura lui Chelemen... în vreme ce cei 5% dintre colegi pe care nu i-aţi apreciaţi ca performanţi, au muncit dar nu i-aţi plătit.. Mulţumesc, când vă vine bine... Promit, când îi sunt viraţi banii Andreei să anunţ public. Dacă tot vă arătaţi generoşi, Cătălin, s-o faceţi până la capăt! Jaguar de director de ştiri ce eşti! Ce spectacol jalnic pe videowall...

Îmi pare rău pentru toţi acei colegi care au fost nevoiţi să fie martori la acel show-ul ieftin de mită electorală cu Chelemen la microfon. Poate veţi avea, prin fraudă, dragi şefi impostori, o televiziune. Mult succes! Dar RealitateaTV nu o veţi avea, desluşit, aşa cum apare în limba română. Va rămâne o parabolă inaccesibilă impostorilor: RTV. Atât. Succesuri înmita voastră ieftină! Poate o puneţi de un breaking news în Cartierul Francez!







Ştiu că în acest articol nu am mai avut umor. Nu mai am de unde. Am avut nevoie de câteva zile să depăşesc pragul circului vostru dezolant. Iubirea dintre impostori şi cei care până mai ieri urau impostorii, e prea putenică. Cedez! Feriţi-vă copiii de propriile voastre păcate!

Onoare muncii!

Sebastian, Cătălin, Eugen, Simona, Letiţia şi cei care până ieri îi duşmăneaţi dar acum le sunteţi prieteni... dacă voi faceţi rating cu "cofetăreasa"sau cu Vadim sau alte trompete... eu de ce să nu fac rating cu ruşinea ruşinii voastre? Pe voi vă plăteşte Ghiţă. Bine. Pe mine, mama lu' Gonţu'! La RTV... birjar!

Totalul afișărilor de pagină

Persoane interesate

Faceți căutări pe acest blog